Ana Maria Păunescu, legătură dincolo de MOARTE cu tatăl ei, Adrian Păunescu: „Sunt multe poezii care îi sunt dedicate lui”

Publicat: 14/07/2024, 15:00

Ana Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, a fost invitată în ediția de sâmbătă, 13 iulie a podcast-ului „Altceva cu Adrian Artene”. Aceasta a vorbit inclusiv despre legătura dincolo de moarte pe care o are cu tatăl ei.

„Sunt multe poezii care îi sunt dedicate lui. Chiar și versul ăsta, „ai vreme sa vorbim”, este extras dintr-o poezie despre el, pentru că dialogul ăsta așa a existat, scriindu-i câte o poezie, încercând să găsesc un răspuns la poezia respectivă.

Odată mi s-a întâmplat, după ce am fost la cimitir la el, să găsesc un bon de benzină în mașină și să scriu o poezie pe care mi-am imaginat că mi-a dictat-o el. Vă spun sincer că mi-a fost teamă să nu interpreteze aceia care numai asta fac, să interpreteze greșit poezia mea și simțirea mea de atunci.

Nu sunt toate, că viața mea de la un punct încolo, a căpătat și alte dimensiuni. Am o poezie, „Flacăra”, pe care am scris-o când revista a ajung la 1.000 de exemplare.

Scrisori spre eternitate, pe care le tot arunc așa, spre un cer, pe care nu am încetat niciodată să-l iubesc și pe care nu m-am supărat că mi-a răpit atâția oameni dragi”, a spus Ana Maria Păunescu.

Pe 20 iulie 1943, în Copăceni, raionul Sîngerei, Republica Moldova, se năștea marele Adrian Păunescu, personalitate greu de acoperit în cuvinte, simbol, istorie, și, înainte de toate, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și politician român.

„Atunci când totul se-ntâmpla firesc / Ne-mpotriveam ca soarele şi luna, / Şi-abia acum încep să te iubesc / Când simt că te-am pierdut pe totdeauna”, scria poetul într-una dintre strofele poeziei „Abia acum”. „Altceva cu Adrian Artene” propune să nu așteptăm un „Abia acum” în raport cu valorile culturii din România, ci întotdeauna să le apreciem, să le ascultăm, să le onorăm pentru că doar cultura oferă baza solidă a unei civilizații sănătoase din punct de vedere moral și emoțional. Te invit, așadar, dragă membru al comunității „Altceva cu Adrian Artene” să-mi fii alături, cu începere de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube, acolo unde îmi propun să port o discuție plină de substanță, istorie și cultură cu Ana Maria, fiica celui care a fost imensul Adrian Păunescu.”, spune Adrian Artene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar